Deși nu promovăm activ serviciile de consultanță de business, clienții noștri apelează uneori la noi pentru validarea unor idei, direcții, strategii de business. Nu o numim chiar consultanță de business, dar facem un ping-pong amical de idei cu scopul de a o găsi pe cea mai bună.
În spiritul în care se desfășoară toate colaborările noastre, și pe partea de consultanță ne păstrăm deschiderea și sinceritatea față de clienții noștri și ne comunicăm (uneori prea) direct opiniile. Cel mai neplăcut moment e atunci când ești nevoit ca, pe baza experiențelor trecute, să tragi pe dreapta idee după idee.
Și nu le tragem pe dreapta pentru că ar fi greșite sau proaste, ci pentru că implementarea lor poate ar fi contra-intuitivă în acel moment, evoluția ușor mai greoaie, intervalul de break-even mai lung și așa mai departe. Pentru că nu există cu adevărat idei greșite sau proaste.
Pentru că toate ideile noi probabil la început au părut nerealiste, greșite, proaste în viziunea cuiva și probabil, de-a lungul timpului, multe chiar așa au fost. Dar cele care au fost etichetate greșit și totuși încercate ne-au dus pe toți cu un pas mai încolo.
O idee greșită sau proastă poate fi doar contra-intuitivă.
Hai să dăm și câteva exemple pentru puțină claritate.
- Poți decide să imporți în România o categorie de produse necunoscută (nouă) sau un brand necunoscut (nou) dintr-o categorie de produse deja cunoscută. E o idee greșită? Poate că da. Poate că acea categorie de produse nu a fost adusă încă în România pentru că nu există cerere. Poate că acel brand nu are operațiunile suficient de dezvoltate încât să-ți ofere suportul operațional și de servicii de care ai tu nevoie… Pentru că aducând o categorie nouă sau un brand complet nou îți asumi toate costurile asociate promovării inițiale pentru acea categorie sau acel brand și intervalul destul de lung până când e cu adevărat profitabil. Dar la final poți avea o satisfacție și o profitabilitate care să merite acel drum. E greu? Da. E lung? Da.
- Poți decide să te promovezi într-un canal complet nou, în care nici un competitor de-al tău nu acționează și să investești acolo. E o idee greșită? Poate că da. Uneori cea mai simplă explicație pentru care nimeni nu face ceva e că acel ceva nu trebuie făcut. Uneori motivul pentru care competitorii tăi nu se promovează acolo poate fi că nu ai suficienți clienți acolo. Sau poate e prea scump. Sau poate că după un an sau doi vei căpăta o experiență complet diferită față de competitorii tăi și vei avea un canal care va funcționa fantastic pentru tine…
Un citat atribuit lui Nelson Mandela sună așa „I never lose. I either win or learn.” Tot în același spirit ideile nu sunt neapărat greșite sau proaste, ci sunt idei care au succes și idei care se transformă în lecții valoroase.
Am fost obișnuiți cu o definiție destul de minimalistă pentru ce înseamnă greșit sau prost. Din școală am rămas cu ideea că orice nu se potrivește cu informațiile pe care le deținem deja despre un anumit subiect poate fi considerat din start greșit sau prost. Deși prin alte părți lucrurile se schimbă ușor, ușor, iar oamenii sunt mult mai deschiși către nou, schimbarea de mentalitate nu se face chiar așa repede.
Pentru că la final de zi antreprenoriatul e și despre curajul de a o lua pe un drum și a face prima potecă pe acolo…