Reach-ul îl reprezintă numărul de oameni la care o postare pe o rețea socială, fie ea Facebook, LinkedIn, instagram, ajunge organic sau plătit.
La început era mai mult organic. Făceai câteva campanii de strângere de likeuri și apoi promovarea era aproape gratis. Toți cei care îți dădeau like deveneau sau erau potențiali clienți. Îi agățai și apoi le vindeai.
Iar chestia asta a fost abuzată atât de tare încât Facebook a trebuit să limiteze postările organice ca să nu îi îndreptăm spre o moarte rapidă a rețelei. Astfel că acum reach-ul organic al unei postări poate oscila între 0% și 30% (cel mai bun reach văzut de noi), dar cu o medie destul de tristă de 3-4%…
Asta se întâmplă pentru că din ce în ce mai multe businessuri uită că Facebook e o rețea socială pe care utilizatorii se înscriu pentru… socializare. Nu pentru a vedea trei postări pe zi despre ce te interesează pe tine să vinzi.
Și am observat că în fiecare industrie sunt câțiva jucători care comunică elegant, sociabil, și foarte mulți jucători mici care comunică, uneori neintenționat, agresiv. Iar în ciuda tuturor evidentelor, a unui reach organic care tinde spre zero, nu caută soluții sau alt mod de a face lucrurile.
Deși putem testa continuu conținut și stiluri de comunicare în social media până atingem acea chimie pe care ne dorim să o avem cu utilizatorii, de multe ori se merge pe un stil care ignoră rezultatele, agasează audiențele și sabotează reach-ul.
Cum îți sabotezi singur reach-ul?
- Doar vinzi. Orice postare a ta are un singur obiectiv: vânzarea. Și nu o îmbraci în ceva ușor creativ, glumeț, informativ. Newsfeedul e pentru socializare, ad-urile sunt pentru conținut pur comercial.
- Postezi obsesiv. Chiar dacă ai multe de spus, arătat, oferit, audiența care ți-a dat like e numai una și e foarte diversă. E posibil ca postările repetate pe subiecte neinteresante pentru ei să îi facă să-ți dea unfollow. Poți crea reclame pentru conținutul comercial targetat pe audiență specifică.
- Vorbești doar despre tine și te concentrezi doar pe ce îți place ție și vrei să comunici tu. Social media e mai mult despre ascultare. Companiile mari investesc mii de euro în instrumente de social listening…
- Răspunzi doar la laude, cenzurezi criticile. Deși e mult “hate” în social media, un comentariu negativ e o oportunitate să-ți întărești mesajul în faza clienților tratând direct obiecția. Mai ales dacă ai greșit. Aici Banca Transilvania mi se pare un exemplu genial de răspuns la comentarii negative.
- Cel mai important: ignori feedback-ul clienților. Atât pozitiv, cât și negativ, atât din cifre, cât și din interacțiunile cu ei. Și intri într-un cerc vicios în care plătești pentru fiecare set de ochi care îți vede reclama.
Și apoi rămâi cu un gust amar și cu impresia ca orice rețea socială îți vrea doar banii, că te promovează puțin la început și după te face să plătești continuu.
Iar asta se va întâmpla până în momentul în care vom înțelege că trebuie să creăm conținut de calitate, pentru oameni, și că rețeaua va recompensa acest tip de conținut. Pentru că acest tip de conținut face rețeaua mai atrăgătoare și userii petrec mai mult timp pe ea. Până la urmă, nicio rețea socială nu e doar un olx mai posh…